REGULAMENT OFICIAL
Campania promoțională „Roata Dulce a Norocului”
1. Organizatorul
Campania este organizată de Miss Baker Producție SRL, CUI RO32865272, denumită în continuare „Organizatorul”.
2. Locația și perioada de desfășurare
Campania se desfășoară exclusiv în locația Miss Baker Studio, Bulevardul Mamaia nr. 70, pe perioada în care „Roata Dulce a Norocului” este prezentă fizic în cofetărie.
Organizatorul poate instala, retrage sau suspenda roata în orice moment, fără notificare prealabilă.
3. Dreptul de participare
Poate participa orice persoană fizică care:
-
are minimum 18 ani;
-
efectuează o achiziție de minimum 90 lei într-o singură tranzacție.
Fiecare tranzacție eligibilă oferă dreptul la o singură rotire.
4. Limitări de participare
-
Este interzisă fracționarea unei achiziții în mai multe bonuri sau tranzacții cu scopul de a obține mai multe rotiri.
-
Fiecare participant poate juca maximum de două (2) ori într-o zi calendaristică, indiferent de numărul sau valoarea cumpărăturilor.
Organizatorul are dreptul de a refuza participarea în cazul în care constată tentative de ocolire a acestor reguli.
5. Mecanismul campaniei
După finalizarea achiziției eligibile, clientul poate învârti „Roata Dulce a Norocului”.
Rezultatul este stabilit exclusiv de poziția finală a roții și este definitiv.
6. Premiile
Premiile pot include:
-
produse de cofetărie;
-
băuturi pe bază de cafea;
-
vouchere pentru magazinul online Miss Baker;
-
alte beneficii stabilite de Organizator.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica, introduce sau retrage orice premiu sau ofertă.
7. Acordarea voucherelor
Pentru emiterea și validarea voucherelor câștigate, participantul trebuie să furnizeze un număr de telefon valid.
În lipsa acestuia, voucherul nu poate fi emis și se pierde fără drept de compensare.
Numărul de telefon este utilizat exclusiv pentru identificarea și validarea voucherului în sistemul Miss Baker.
8. Disponibilitate
Premiile se acordă în limita stocului disponibil. Premiile epuizate pot fi înlocuite sau eliminate fără obligații de compensare.
9. Restricții
Premiile nu pot fi preschimbate în bani și nu sunt transferabile.
10. Fraudă și abuz
Orice tentativă de manipulare, fraudă sau comportament neadecvat duce la anularea premiului și excluderea din campanie.
11. Modificarea regulamentului
Organizatorul poate modifica prezentul regulament în orice moment. Versiunea afișată în locație este cea aplicabilă.
12. Acceptare
Participarea la campanie presupune acceptarea integrală a prezentului regulament.
