Intrebari frecvente F.A.Q.

Intrebări frecvente F.A.Q.

Am pus într-un loc toate întrebările frecvente pe care le primim din partea clienților noștri ca să îți fie mai ușor să te informezi. Dacă mai ai alte întrebări le poți pune la telefon, pe Facebook sau pe e-mail.

Despre prăjiturile Miss Baker

Toată lumea spune astăzi că face prăjituri naturale.

Pentru că nu avem o o reglementare în acest sens, absolut toate ingredientele fie ele premixuri sau alte bazaconii pot purta denumirea de naturale. De aici intervine și confuzia. Când vei auzi cuvinte ca arome 100% naturale poți să iți pui semne de întrebare. Aromele se obțin din ingredientele folosite, nu se adaugă.

De ce doar prăjituri la comandă?

Momentan nu am găsit soluția sa oferim prăjituri proaspete într-un spațiu tip cofetărie. Ne rezumăm momentan la prăjiturile făcute la comanda. Nu avem nimic pe stoc, și ingredientele sunt mereu proaspete.

De ce prăjiturile noastre nu sunt însiropate?

La Miss Baker facem prăjiturile așa cum trebuie să fie făcute. Putem la loc de cinste textura, gustul și aroma. În mod tradițional însiroparea înseamnă îmbibarea unui aluat cu zahar dizolvat în apa. Însiroparea poate masca produse vechi sau de o calitate îndoielnică.

Ce este un premix?

Nici noi nu știm prea bine pentru că nu le folosim. Este o invenție a cofetăriei "moderne" prin care se elimină necesitatea de personal calificat prin folosirea de substanțe gata preparate la găleată la care se adaugă în general doar apă pentru a obține diferite preparate de cofetărie.

Produsele astfel rezultate poartă titulatura de "Tip Ecler, Tip Amandina, Tip Cozonac" și nu sunt cu adevărat produsele tradiționale.

Prin substanțele folosite produsele rezultate sunt rezistente în timp și la variații de temperatura, nu mucegăiesc și naiba mai știe ce. Oricine poate realiza produse de cofetărie folosind premixuri, gradul de pregătire al personalului este scăzut.

Informații destul de acide găsești aici. Fabrica de E-uri: cum se face mancare din prafuri si apa

Candy Bar

Câte prăjituri trebuie sa iau?

Nu exista o formulă magică. Criteriile pe care ar trebui să le ai în vedere sunt: buget, preferințe, numărul de invitați și cât de bogat îți dorești să fie. În general ar trebui să alegi măcar 4 prăjituri pentru fiecare invitat. Unii mănâncă mai mult, unii nu mănâncă deloc. Ca regula de baza prăjiturile bune de la Miss Baker se vor manca repede. Împreuna vom face o configurație corectă care să ți se potrivească.

Ce formă trebuie să fie masa?

Îți recomandăm o masa dreptunghiulară cu o adâncime cuprinsă între 60 și 100 cm. Nu recomandam mesele care au trepte. Nu recomandă poziționarea meselor în forma de U sau L. Un Candy Bar va arata elegant cu cât aranjamentul este mai simplu. O masă ar trebui să aibe minim 200 cm lățime și să crească o dată cu numărul de invitați.Dacă dorești un Candy Bar în forma de cerc te rugam sa ne comunici din timp, avem nevoie sa ne pregătim.

Unde trebuie amplasată masa?

Dacă iți dorești un efect cât mai spectaculos iți recomandam un loc cât mai vizibil și accesibil. Evita zonele din apropierea bucătăriei sau a toaletelor. Evită holurile de intrare sau zonele cu trafic intens. Un Candy Bar trebuie sa fie ușor accesibil și să permită invitaților tăi să socializeze în imediata apropiere.

Pot sa combin fructele cu prăjiturile?

Nu recomandam combinarea fructelor cu prăjiturile. La Miss Baker nu suntem de acord cu acest lucru. Prin natura lor fructele tăiate lasă zeama care poate intra în contact cu prăjiturile. În anumite situații și locații am întâlnit insecte care sunt atrase de fructe. În cel mai bun caz îți recomandăm două mese separate, una pentru fructe și una pentru Candy Bar. O alegere înțeleaptă este așezarea fructelor pe masa invitaților.

Cât de mare trebuie sa fie masa?

Nu exista o formula standard pentru a determina mărimea unui mese pentru Candy Bar. Aceasta trebuie sa fie în concordanță cu numărul de invitați și cu cantitatea de prăjituri comandate. Pentru ca invitații să ajungă ușor la prăjituri iți recomandăm o adâncime a mesei între 60 și 100 cm.

Tortul de nunta

Torturi de nunta din mono-porții 

Este varianta perfectă pentru multe nunți.

Torturi de nuntă naked

Un tort wow.

Torturi de nuntă cu machetă

Sigur ca da.

Vreau un tort cum nu a mai fost!

Super! Hai să ne întâlnim. Împreuna vom face tortul pe care l-ai visat o viață întreagă.

Comenzi On-line

Pot să plătesc cu cardul?

Sigura ca da! Îți recomandăm plata cu cardul on-line. Totul este mai rapid și mai sigur. Poți să plătești cu cardul imediat ce ai plasat comanda sau ulterior. Poți să iei decizia de plată cu cardul cu 60 minute înainte de livrarea comenzii.  Îți recomandăm plata cu cardul atunci când faci un cadou.

Cât de sigură este plata cu cardul?

Tranzacția este intermediată de Libra Bank și este securizată și criptată. Sunt foarte mici șansele de fraudă. Orice încercări de fraudă sau tentative de fraudă sunt depistate automat sau de către angajați ai băncii.

Pot să fac un cadou?

Sigur că da! Comanzi produsele pe care dorești să le faci cadou, completezi detaliile de livrare și noi vom face duce cadoul tău persoanei respective. Putem să și transmitem un mesaj dacă îți dorești. Pentru a face un cadou trebuie să achiți comanda on-line cu cardul.

100% mulțumit sau banii înapoi

Poate la început ești reticent să comanzi de pe internet. Dacă printr-un lucru inexplicabil produsele comandate nu îți plac sau nu se ridică la așteptările tale îți vom returna banii. Singura condiție este să  ne returnezi minim 50% din produsele comandate.

Laboratorul Miss Baker

Unde este laboratorul Miss Baker?

Laboratorul Miss Baker Wonderland este în frumoasa Comună Cumpăna. Este la nici 5 kilometri de Constanța. Dacă dorești să ne vizitezi te așteptăm cu drag.

Care sunt standardele de siguranță alimentară?

Respectăm toate standardele de siguranță alimentară în vigoare. Un desert delicios merită un spațiu de lucru curat și sigur.

Cu ce se face transportul prăjiturilor și al torturilor.

Cu auto-utilitare frigorifice verificate și autorizate ANSVSA.

 

Scroll to top